19 mai 2021. Astăzi, Comitetul Inteinstituțional s-a reunit pentru în cadrul celei de-a cincea sesiuni.
Reprezentanții Ministerului de Justiție au prezentat ultimele modificări pe marginea celor două forme de protecție avute în vedere: ”tutela specială” (denumire în lucru) și ”consilierea judiciară”. Cele două noțiuni propuse și dezbătute reprezintă cheia de boltă a ranspunerii Deciziei Curții Constituționale.
Dezbaterea pe marginea celor două forme de protecție au fost îndelungi și amănunțite, aducându-se în discuție modelul canadian și cel francez, concluzia discuțiilor fiind aceea că nu se poate renunța definitiv la o măsură de ocrotire, cu menținerea exclusivă a serviciilor de suport în luarea deciziilor. Opine separată a făcut Centrul de Resurse Juridice.
Discuțiile vor continua pornind de la premisa celor două noțiuni acceptate majoritar de membri Comitetului, urmând a se declina în restul prevederilor incidente din Codul Civil și Codul de Procedură Civilă.
0 comments on “Sesiunea 5 – Comitet interinstituțional – Decizia Assistată”