JURNAL Programul DIN GRIJĂ PENTRU COPII

DGASPC-urile se alătură Programului Național – DIN GRIJĂ PENTRU COPII

Așa cum am promis, astăzi am avut o întâlnire de coordonare cu Direcțiile Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului (DGASPC) din țară.

Am discutat despre implementarea numărului #unic pentru copii (abuzuri, neglijare, exploatare) – 119 la nivelul Direcțiilor cu sprijinul STS.

M-am bucurat să pot să fac această legătură între specialiștii tehnici din STS și reprezentanții serviciilor sociale pentru că știu că doar lucrând în echipe transdisciplinare putem reuși.

Nu vă ascund faptul că, știind încărcătura și volumul de muncă al DGASPC, am avut emoții în legătură cu disponibilitatea lor reală de fi proactivi și implicați, însă se pare că Programul Național – DIN GRIJĂ PENTRU COPII are acest dar de a strânge laolaltă oameni și expertiză.

DGASPC-urile, nu numai că vor pune la dispoziție spațiile necesare și resursa umană, dar își doresc formare specializată atât pe partea tehnică a operării sistemului, cât și pe gestionarea eficientă a cazurilor complexe în care se pot găsi copiii.

Și, mă voi asigura că vor primi aceste lucruri.

Nimic nu mă poate motiva mai mult decât dorința oamenilor de a construi și de a schimba în bine munca pe care o fac.

0 comments on “DGASPC-urile se alătură Programului Național – DIN GRIJĂ PENTRU COPII

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: