JURNAL UCRAINA

Organizare, instrumente, coordonare

27 februarie 2022

Astăzi a fost o zi la fel de lungă, dar lucrurile prind contur.

Colectăm în continuare resurse, îmbunătățim platforma (lucrăm la o variantă în engleză) și suntem în legătură cu prefecturile, alături de colegii de la #DSU. Am acum o echipă de oameni faini despre care vă spuneam ieri.

Să știți că am primit mesajele voastre despre blocajul din punctul vamal #Siret unde funcționa doar o stație de prelucrare a cererilor de azil pentru refugiații din Ucraina. Am luat imediat legătura la MAI. Trebuie să știți că acea stație nu este un simplu calculator, ci presupune un sitem informatic complex de conectare la o baza de date europeană. De aceea a durat. Nu este rea-voință sau nepăsare. Au ajuns deja încă 15 stații de lucru acolo echipate cu acest sistem, iar #STS a realizat conectarea.

Vestea minunată este că în și mai scurt timp vom avea numerele #112 și #119 (număr urgențe copii – unde Protecția copilului poate interveni rapid cu servicii și echipe mobile) disponibile în limba oamenilor alungați de război în țara noastră. Am conectat rețeaua națională a interpreților de rusă-ucraineană cu STS și am stabilit cum facem. Suplimentar, lucrăm la materiale și instrumente de informare.

De asemenea, am aflat despre situațiile de #escrocherii din punctele de trecere a frontierei. Poliția Națională are acum efective sporite acolo, se fac verificări ale transportatorilor și ale oamenilor din zonă. Există chiar și polițiști care supraveagheză în civil situația. Sigur, nu este perfect, dar știm și colegii din poliție sunt în #alertă.

Aș vrea să mai împărtășesc cu voi două aspecte mai sensibile, pe care nu aș vrea să le interpretați distorsionat:

📌 Nevoile vecinilor noștri din Ucraina sunt ușor diferite de reprezentarea noastră simbolică a ce înseamnă ”refugiați”. Evident, sunt obosiți, înfometați și dezorientați când ajung la noi, dar nevoile lor merg mai degrabă în zona de consiliere, orientare, informare, servicii de sprijin de diferite feluri pentru a naviga o țară nouă.

📌 Ne gândim la o formulă de #trasabilitate a cazărilor făcute în afara sprijinului organizat al autorităților sau a furnizorilor privați (hoteluri, pensiuni etc). Sunt nenumărați oameni minunați, care și-au pus casele la dispoziție (VĂ MULȚUMIM!!!), dar printre ei pot fi și alte categorii de oameni. Mulți refugiați sunt femei singure cu sau fără copii. Așa că aici avem de lucru. Și nu e ușor. Credeți-mă. Dar avem câteva idei.

Cam asta este pe foare foarte foarte scurt.

Pentru că știu cât de importantă este comunicarea cu voi directă și nu pot urmări toate mesajele pe Facebook, am acum un număr de serviciu la care pot fi contactată pentru situații #excepționale ce țin de coordonarea eforturilor de asistență umanitară: 0746.146.774. Vă rog folosiți-l cu înțelepciune. Mulțumesc!!!

Seară cu liniște.

0 comments on “Organizare, instrumente, coordonare

Leave a Reply

%d bloggers like this: