JURNAL UCRAINA

România – prima țară europeană cu un plan de măsuri pe termen mediu și lung pentru refugiații din Ucraina

Într-un moment culminant al crizei umanitare a refugiaților din Ucraina, întâlnirea cu Prima Doamnă a SUA, Dr. Jill Biden a însemnat o poziționare asumată României de a vedea dincolo de urgența imediată și de a veni cu un plan și o viziune de integrare a refugiaților pe termen mediu și lung.

Am simțit în acele momente răspunderea uriașă a cuvintelor mele și am știut că nu va fi ușor. Și totuși, la câteva luni distanță, când iată am primit fotografiile oficiale de la întâlnire, pot spune că le-am transformat în realitate.

Nu numai că suntem prima țară europeană cu un Plan de măsuri pe termen mediu și lung pentru refugiații din Ucraina, dar în scurt timp voi găzdui la București un Forum al statelor mebre UE pentru a discuta despre modul în care ne coordonăm la nivel european pentru integrarea celor peste 6 milioane de refugiați ucraineni.

Problema refugiaților din Ucraina necesită mai mult decât soluții naționale.

În sutele de întâlniri pe care le-am avut de la începutul crizei umanitare am purtat mereu în minte și în suflet credința că putem face acest mare efort cu seriozitate și nu m-am ferit să vorbesc despre răspunderea uriașă pe care noi ca stat de graniță o avem și despre nevoia de solidaritate cu eforturile statelor din prima linie.

Același azimut l-am avut și în discuțiile cu reprezentanții Comisiei Europene și organizațiile internaționale. Deși traversăm o perioadă de crize suprapuse, valul de refugiați din Ucraina nu afectează doar statele de graniță, ci Europa per ansamblu și, cu siguranță nu ne dorim ca în mijlocul unei ierni grele să avem oameni fără adapăost pe stradă și copii în situații de risc.

Asta nu înseamnă doar asistență umanitară, ci măsuri proactive de integrare pe piața muncii, în școli și în servicii de sprijin.

Mulțumesc Primei Doamne, Dr. Jill Biden pentru deschidere, interes și aplecare către specificul provocărilor crizei umanitare din România. A contat. Mult.

#GetThingsDONE

0 comments on “România – prima țară europeană cu un plan de măsuri pe termen mediu și lung pentru refugiații din Ucraina

Leave a Reply

%d bloggers like this: