Uncategorized

30 de ani de neexecutare a deciziilor CEDO în România

Nu-mi este ușor să scriu aceste rânduri, dar o fac cu deplina credință că este nu numai corect, dar și onest să vorbim deschis despre aceste lucruri.

30 de ani de neexecutare a deciziilor CEDO în România.

Încălcări grave ale diferitelor drepturi fundamentale ale oamenilor consfințite prin decizii ale CEDO, în care statul român a făcut mai nimic la nivel sistemic și extrem de puțin la nivel individual.

30 de ani și N guverne.

Azi am fost în poziția absolut ingrată de a răspunde DE CE și care sunt progresele în fața Raportorului Comisiei pentru afaceri juridice și drepturile omului – Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei.

Înarmată cu decizia fermă și în premieră a Prim-ministrului României de a adresa/rezolva și această problemă “seculară” serios, am decis asumat că timpul cosmetizărilor a trecut.

Nu a fost ușor. Și nici confortabil. Dar onest.

Deciziile CEDO vizează multe tipuri de drepturi: de la restituirea proprietăților, detenție și condițiile acesteia, până la capacitatea legală a persoanelor cu dizabilitati și condițiile inumane din spitalele de psihiatrie și centrele rezidențiale pentru adulți.

Dacă nu ar fi fost efortul uriaș făcut în 2021 pentru instituirea deciziei asistate pentru persoanele cu dizabilități, acum raportam ZERO și în acest domeniu. Dar urmează procesul complex de implementare care presupune nu numai resurse, dar și o schimbare a mentalității magistraților și lucrătorilor din serviciile sociale.

Am asumat că vom face în cel mai scurt timp un Plan Național de acțiune privind prevenirea și combaterea tratamentelor inumane și torturii din spitalele de psihiatrie și din centrele rezidențiale, așa cum trebuia de decenii făcut, încă de la cazul Câmpeanu v. România.

Planul va fi rezultatul unui grup comun de lucru cu toți actorii responsabili și societate civilă, în care mă voi implica direct.

Procese similare trebuie să aibă loc pe toată paleta cazuistică, iar refrenul Ministerul X nu vrea, nu știe sau nu poate, nu are ce să mai caute în România anului 2022.

Agentul Guvernamental de la MAE este cel căruia toate ministerele și autoritățile responsabile trebuie să raporteze despre progresele implementării acestor decizii CEDO. NU să implementeze sau sa găsească el soluții. Lucru care nu se întâmpla așa cum trebuie.

Este trist și rușinos.

Întotdeauna vor fi situații grele, crize și priorități guvernamentale majore. Dar dacă nu alegem să facem din drepturile omului și deciziile împotriva României o prioritate, asta spune ceva despre statul de drept. Și apoi ne întrebăm de ce sunt semne de întrebare în dreptul nostru.

Nu este ușor. Dar și mai greu este să justifici 30 de ani de aproape nimic.

Marele avantaj al acestui moment este că avem vointa politica a șefului Executivului. Și pe ea trebuie să construim.

Pentru că așa nu mai merge.

0 comments on “30 de ani de neexecutare a deciziilor CEDO în România

Leave a Reply

%d bloggers like this: